Fericirea

Trăim cu toți în lume tinzând spre fericire
Crezând că fericirea e'n aur, în iubire,
În lupte necurmate, în vin și desfătări,
În laude, victorii. Aceste frământări,
Înpins'au omenirea la desnădejde multă
Și glasul fericirii, puțini îl mai ascultă.
"Ce este fericirea ? la ce să cred în ea ?
Nu voiu putea s'o aflu, s'o simt nu voi putea,
Nici nu voiu fi vre-odată sătul de fericire.
O caut în viață dar fără isbândire;
Eu fug nebun spre dânsa, de mine fuge ea,
Îmi e cu neputință a o întâmpina !"
Tu cauți fericirea ? O, tu sărman lunatec
Ce-alergi după fantom și'n sboru-ți nebunatec
Te-ncrezi în orice umbre ce fug printre ruini
Și porți cununi pe frunte, dar, vai !.. cununi de spini !.. .
Tu, vrând să fii ferice, nu crezi în fericire;
Deși iubești în lume, strein ești de iubire !
Iubești averi, onoruri, iubești măriri deșarte ;
De dragostea curată vei fi în veci departe.
Cum vrei tu fericire, cum vrei tu tămăduire
Când nu cunoști pe-Acela ce împarte fericire ?!
Iubind pe Domnul păcii, pe Cel ce te-a zidit,
Vei ști ce e iubirea și vei fi fericit.
Nu alerga prin lume cercând s'o ai în mână ;
Deși o vei învinge, ea îți va fi stăpână
Tu ești, oricât de țalnic, din țărnă plămădit ;
Murind, din nou de fărnă vei fi înlănțuit.
Și-atuncea tu, stăpânul acestei lumi streine,
Doar sufletul putea-vei să-l iei în cer cu tine
.........................................................................................
Ascultă deci, streine : creștin, păgân, ateu :
Nu este fericire decât în Dumnezeu.

Costin Crișanul - 1937 - publicat în revista Izvorașul 

Comentarii

comentarii