Educația primită acasă de la părinți influențează viața unui adult pe toate planurile. Statisticile psihologilor arată că un procent îngrijorător de femei ajung la divorț pentru că nu știu să își aleagă corect un partener. Acest lucru se datorează în principal stimei de sine scăzute, aceasta din urmă dezvoltându-se tot în copilărie și adolescență.
Totodată, psihologii afirmă că o educație prea rigidă primită de la părinți, duc individul devenit adult către tendința de supunere, de obediență. Acesta, deși are rezultate extraordinare la învățătură nu va reuși să își impună punctul de vedere. În antiteză, copilul libertin, care a primit o educație bazată pe empatie și liber arbitru are mai mari șanse de reușită profesională deși nu a excelat la școală.
Acest lucru se datorează factorului psihologic ce ține de încrederea în forțele proprii și curajul de a încerca orice fără teama de eșec.
Cum pot evenimentele din copilărie să te conducă spre un divorț?
Primul aspect de luat în calcul când vine vorba de un divorț, spun specialiștii, o reprezintă relația cu părintele de sex opus. Astfel, o fată care nu s-a simțit iubită/apreciată de tatăl său va avea tendința să accepte un bărbat nepotrivit. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că lipsa aprecierii din partea tatălui i-a creat în minte faptul că nu este suficient de bună pentru a fi apreciată de un bărbat si se va mulțumi cu orice. Acest lucru se întâmplă și în cazul băieților în relația defectoasă cu mama lor.
Unii specialiști afirmă, însă, ca în ceea ce privește ambele sexe, fie băiat, fie fata, comportamentul mamei în relația cu tatăl își pune cel mai tare amprenta pe psihic.
Nu o dată am auzit femei care să considere că bărbatul are dreptul să însele pentru că e bărbat. Acest tip de gândire este primită moștenire din moși strămoși, de generații peste generații de femei fără drept la opinie.
De asemenea, bărbați care au moștenit misoginismul sau care pur și simplu imită comportamentul exemplului masculin alături de care au crescut și au devenit adulți.
Un al doilea aspect bazat pe evenimentele din copilărie, care poate conduce spre un divorț este familia monoparentală. S-a observat un număr mai crescut de indivizi care au crescut în familii monoparentale și care au ajuns până la urmă să divorțeze de partenerul lor. Psihologii susțin că efectiv aceștia nu știu cum să se comporte într-o relație pentru că nu au avut puterea exemplului ambilor părinți.
Un al treilea aspect de luat în seamă este modelul mamelor mult prea grijulii cu băieții lor, transformându-i pe aceștia în adulți care nu știu să fie cap de familie și au nevoie de o femeie care să preia frâiele. Ajung astfel victime ale violențelor verbale și fizice în relație.
Este sau nu puterea exemplului mai importantă decât educația ?
Vedem deseori o matriță comportamentală la membrii unei familii. Deși părinții încearcă să educe copii și să îi convingă să nu repete greșelile lor, acest lucru de cele mai multe ori nu este posibil. Atitudinea părinților și atmosfera din sânul familiei își pune amprenta pe acțiunile copilului spre maturitate.
Un părinte care a fost educat cu țipete, pedepse sau chiar loviri, va avea tendința să își educe propriul copil folosind aceleași metode. Deși au apărut o multitudine de articole și prezentări video prin care se explică gravitatea ce o are asupra psihicului copilului o asemenea eucație, majoritatea dintre părinți nu reușesc să se controleze.
Tot psihologii sau psihoterapeuții spun că acestea sunt traume din copilărie și că au nevoie de ore multe de psihoterapie pentru a fi corectate sau vindecate. Aici intervine și sindromul post traumatic. Sindrom ce de fiecare data când întâmpini o situație similară cu cea care ți-a provocat trauma te face să retrăiești. Cert este că aceste retrăiri sau amintiri îți pot provoca reacții violente (verbal sau fizic) și acest lucru îi va răni pe cei la care ții.
Este important sau nu să discutăm cu părinții despre ce anume ne-a rănit în copilărie?
În ședințele de psihoterapie oamenii sunt învățați să se elibereze de energiile și de gândurile negative. Să ierte și să nu trăiască în trecut. Pacienții care ajung în psihoterapii sunt sfătuiți inclusiv să aibe discuții constructive cu proprii părinți despre lucrurile care le-au provocat traume în copilărie.
Generații întregi dinainte de anii 90 au primit o educație mult mai restrictivă și cert în altă direcție decât educația modernă. Dar oare părinții noștri nu doreau să avem un viitor stabil? Oare nu ne doreau binele, nu ne ofereau acel tip de educație tot spre binele nostru?
Devenind subiectivă, consider un gest puțin egoist de a le spune propriilor părinți că ceva nu au făcut bine. Asta te eliberează pe tine ca individ de o energie negativă provocată de o trauma, dar le provoacă lor o alta. Este un fel de lanț al slabiciunilor. Majoritatea dintre ei chiar nu ar reuși să perceapă latura psihologică și s-ar simți răniți.
Psihologia modernă pare pe alocuri să susțină egoismul, contrar a ceea ce eram învățați în trecut. Educația de astăzi se bazează cel mai mult pe concentrarea atenției pe sine, stima de sine crescută și iubirea de sine desăvârșită. Acest lucru a atras după sine și noul fenomen numit “bulling”, pentru că societatea tinde spre educația de tipul “mai întâi contez eu și apoi restul“ nemaiținându-se cont de respectul și empatia pentru cei din jur.
0 Comments