Icoană Ruptă - de Mircea Pavelescu
Din zarea mea pe care putui să mi-o destram
Ca să-mi asvârl privirea înfrigurată peste
Hotarele înguste de dealuri și de creste
Făcuși minciunei ramă și seninuri geam.
În zale de lumină azi sufletul nu-mi este.
Și nici pierdut în Tine nu sunt precum eram.
Lipsit de marea-ȚI umbră mă chinue ce n'am
Și Te pricep mai bine de când îmi ești poveste.
Minunile-ȚI săpate cu slova evanghelii
Le-au ros, nesățioase, năpârcile 'ndoielii
Precum și răsplătirea-Ți de bine și de rău.
Ne mai ținut de nimeni, ca'n maluri fără fund
Cu ierburi otrăvite și putrede, m'afund
În golul ce-mi rămâne, enorm în locul Tău.
Mircea Pavelescu (August 1928)
Comentarii
comentarii
0 Comments