Dacă intri cu 90 pe oră, șoseaua care duce la băile Malnaș, așezate’n creerul munților, sau dacă intri cu carul cu boi; dacă porți caschetă și ochelari contra prafului sau dacă ții în cap căciula, acelaș decor ți se prezintă înaintea ochilor, vopsit cu verde.
Muntele de departe pare ghebul unei cămile, acoperit cu un covor persan, cămila se lungește, gheburile se înmulțesc și muntele întreg vine ca o caravană.
Ai întors capul. Alt decor îți sare în lumină. La poalele unei conice căpățâni de zahăr, vopsită’n verde, trece ceva albicios; trece repede și face zgomot.
E o dungă de mercur care curge necontenit sclipind în soare cu jocuri de pietre scumpe. Cotește și se’n groașă. Pare un șarpe muiat în lapte; pântecele lui se umflă și așa greoi în mișcări, dispare încârjoindu-se după un buchet de sălcii, mâncându-i pletele. Am întrebat prietenul meu de călătorie și mi-a spus că-i Oltul.
Pătrunzi în inima stațiunii. Multicolore umbrele de plajă umbresc vizitatorii.
Doamne întinse pe scaune lungi, citesc în scoarțe roșii și galbene, se odihnesc, după ce și-au spălat în acid-carbonic, trupurile zvelte și cochetează cu o lingură și două sticle.
Alături de ele copii murdari rup cu dinții de pâne cu unt, unsă cu mucii lor cleioși.
Decorul se completează cu un chioșc, în care un taraf de lăutari își scutură pletele, își dau ochii peste cap pe când jedoul de borviz stropește văzduhul cu sifon și șpriț.
Mamele spală – din când în când, mucii copiilor, clătindu-și degetele în basin, cu apă tarifată în clondir de 40 de lei litrul.
Afară de restaurantul d-lui Formescu, de bărbier și de un șopron sub care sunt adăpostite mărunțișuri, Malnașul nu-ți prezintă altceva decât băi, borvis și pădure, pădure, borviz și băi, borviz, băi și pădure.
Câteva familii își fac cura prescrisă, iar restul, sunt vizitatori de ocazie, excursioniști dela un tren la altul, care sosesc îmbrăcați în pantaloni scurți, cu jambiere, cu cu bocanci țintuiți, cu raniță, cu cămașă cu buzunare multe și cu pălărie verde, cu o bombastică pană pe care păunul o poartă în coadă.
Gravi, mâna lor înțepenește pe un băț de excursie , pe o prăjină cu vârful blindat.
Din cerdacul vilei, privesc depărtările.
Ridic capul când vreau să văd înalțimea muntelui, îl cobor, atunci când îl privesc la poale sau îl mut la stânga și la dreapta, atunci când mi se pare cîaș putea descoperi și altceva decât verde, vale, deal, băi, pădure și borviz.
Totuși panorama aceasta liniștește zbuciumul acumulat de asfaltul orașului/
Dar ochiul meu greșise. căci colo în vale, o fășie lungă’n dreptunghi își mlădie lujerii bătuți de vânt. Galbenul lor e cald. Iar pe alocurea muntele e chel, și’n locul bradului, fire de iarbă își mustesc în bătaia soarelui seva.
Iar seara, când lampionul lunii galben mat japonez – se ridică pe taler din ghebul de smoală al unei cămile cu spinarea noduroasă,vestindu-se printr’un colac luminos – îmi scor fotoliul cu spătar și-mi culc capul pe el.
Însă ozana emanată de coniferele lactate și răcoarea proaspătă, orchestrată pe simfonii de fân cosit, mi se cuibăresc în nas și nu-mi dau voe.
Beau aer adânc, închid ochii, mă gîndesc la vag și abia simt cum plumbul pleoapelor dispare pe nesimțite…
La Malnaș-băi, soarele cade în alt chip, pâinea costă șase lei, iar oamenii se spală cu borviz pe picioare…
Radu Șuțu (1928) – Baile Malnas
0 Comments