În articolul de mai jos am să-ți explic cum am început să fac sport acasă și câteva metode eficiente pe care să le încerci şi tu.
Să faci sport poate părea deseori o provocare, în special atunci când nu ai încă din copilărie acest obicei format. Mi-am dorit întotdeauna să fac mişcare zilnic şi să am condiţie fizică, însă nu întotdeauna am şi reuşit să îmi ating acest scop. Totuşi, de-a lungul timpului am observant că perioadele în care reuşeam să mă menţin activa au fost cele în care aveam o stare de spirit vizibil mai bună, un somn mai odihnitor şi o energie zilnică crescută.
De aceea, mi-am dorit să îmi pot alcătui o rutină de sport pe care să o pot face oriunde, însă în special acasă. De ce acasă? Pentru că este una dintre cele mai eficiente variante din punct de vedere al timpului. Iată ce metode m-au ajutat pe mine să încep să fac sport acasă şi cum le poţi folosi şi tu:
Dacă vrei să începi să faci sport acasă, îți recomand să începi cu paşi mici
Atunci când am început să fac mişcare, nu aveam rezistenta şi nici nu îmi doream să mă epuizez de la primele antrenamente, de aceea am început cu paşi mici. Ce pot înseamnă paşii mici? Tipuri de exerciţii de intensitate scăzută, precum yoga sau pilates, sesiuni de antrenament scurte sau pauze de câteva minute între exerciţii.
Atunci când începi cu antrenamente care nu te epuizează nu înseamnă că faci ceva greşit sau că nu vei avea rezultate, ba dimpotrivă este un semn că îţi respecţi corpul şi nu doreşti să îi forţezi limitele. Iată câteva idei pentru a începe să faci sport acasă încetul cu încetul:
- Începi cu antrenamente scurte, dar nu sari peste încălzire şi stretching. Poţi începe să faci sport acasă cu antrenamente de 20 de minute, însă cu accent pe încălzire şi stretching-ul de după antrenament. Astfel, te vei antrena corect, vei evita accidentările sau întinderile şi durerile, iar tu îţi vei crea obişnuită de a începe fiecare sesiune de sport cu exerciţii de încălzire şi de a o finaliza cu stretching, pentru a relaxa muşchii.
- Poţi să începi cu exerciţii de bază. După ani de zile de fitness şi aerobic, am înţeles că cele mai importante şi eficiente mişcări pentru a face exerciţii fizice rămân mişcările de bază: genuflexiuni, fandări, planşă, flotări, abdomene şi variaţii de abdomene sau îndreptări. De ce? Pentru că astfel de mişcări se folosesc de greutatea corpului tău pentru a antrena mai multe grupe de muşchi simultan şi îţi antrenează atât forţă, cât şi flexibilitatea şi echilibrul. Poţi să porneşti exerciţiile făcute acasă cu câteva serii de exerciţii de bază. Astfel, te asiguri că execuţi corect astfel de mişcări şi te poţi axa pe a învăţa să le execuţi perfect, deoarece de la ele pornesc sute de alte de mişcări şi exerciţii.
Alege tipul de mişcare care îţi place cel mai mult
Nu trebuie neapărat să faci aerobic sau exerciţii fizice de tip fitness pentru a face sport acasă. În cazul meu, fitness-ul şi yoga sunt tipurile mele de activităţi preferate şi îmi place să le fac atât de acasă, cât şi de la sală, însă mereu voi prefera să scutesc timp şi să fac mişcare de acasă.
Totuşi, pentru a avea success şi a reuşi să îţi menţii o rutină în care faci sport de acasă este important să alegi tipul de mişcare care îţi place ţie cel mai mult. Desigur, nu prea poţi juca tenis sau fotbal dacă stai la apartament, aşa că alegerile sunt limitate, însă poţi încerca mai multe tipuri: aerobic, Zumba, exerciţii de fitness, dansuri, yoga, pilates, mers pe bicicletă eliptică sau jogging pe bandă, există numeroase feluri de exerciţii pe care le poţi încerca de acasă, cu investiţie minimă sau medie.
Oferă-ţi recompense
Este important să îţi oferi recompense atunci când îţi atingi scopurile. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să mănânci o prăjitură după fiecare antrenament, dimpotriva. Poți să citești aici un articol despre mâncare, slăbire și calorii. Pentru mine cel mai bine a funcţionat oferirea de recompense săptămânale, atunci când încă doream să îmi formez din sport o rutină.
Spre exemplu, dacă reuşeam să fac sport şi să mă alimentez corect în timpul săptămânii, atunci în weekend puteam să mă răsfăţ cu o masă la restaurant, o ieşire într-un loc care îmi place, o prăjitură bună sau un masaj.
Recompensele funcţionează diferit pentru fiecare, aşa că este de preferat să alegi ceva care să te motiveze cu adevărat şi să se simtă că o adevărată bucurie. Cel mai important este să nu aplici niciodată duritatea, deoarece iubirea de sine înseamnă să te tratezi cu blândeţe şi înţelegere: nu fii dur cu propria persoană.
Schimbă mereu antrenamentele
Atunci când faci acelaşi antrenament mereu, poate interveni plictiseala şi monotonia. De aceea, este o idee bună să schimbi antrenamentele oricând simţi nevoia. Eu le schimb pe ale mele chiar şi de la o zi la alta, atunci când simt nevoia de ceva nou. Te poţi inspira de pe reţelele sociale, cum ar fi Pinterest, unde găseşti numeroase idei de antrenamente cu ilustraţii care îţi arată cum execuţi corect fiecare exerciţiu.
De asemenea, dacă îţi doreşti să ai parte de sesiuni de antrenament acasă ghidate, te poţi folosi de canalele de YouTube care oferă astfel de programe. Din fericire, există o mulţime şi ai de unde alege, aşa că riscurile sunt minime să nu găseşti ceva pe placul tău.
Canalele mele preferate de pe YouTube sunt POPSUGAR Fitness, care oferă sesiuni de aerobic de toate felurile, de la Cardio, Barre, Zumba şi până la BodyCombat sau dansuri latino şi SaraBeth Yoga, care oferă programe diverse de Yoga.
Să faci sport acasă poate părea imposibil şi la fel a părut şi pentru mine: nu îmi puteam găsi motivaţia, concentrarea şi dorinţa de a mă antrena acasă, însă cu ajutorul paşilor mici şi cu multă răbdare am reuşit să transform sportul zilnic într-o obişnuinţă.
Desigur, chiar şi acum am momente sau perioade în care timpul nu-mi permite să mă antrenez aşa cum aş dori, însă încerc să nu transform asta într-o frustrare, ceea ce te sfătuiesc şi pe tine.
0 Comments