M-am tot ținut să public calendarul loteriei bonurilor fiscale pe 2020. Există un interes din ce în ce mai mare pentru această loterie, lucru care mă bucură. Încă sunt multe persoane care nu au auzit de această loterie.
Loteria bonurilor fiscale este suspendată!
Loteria se va relua după trecerea unui „timp rezonabil” de 90 de zile de la încetarea stării de urgență / alertă (adică cel mai probabil, loteria se va relua din toamna anului 2021)
Este gratuită și premiile sunt destul de consistente. În plus, spre deosebire de multe promoții și concursuri, desfășurarea tragerilor este transparentă, fiind organizată în studiourile loteriei române.
Ce vei găsi în acest articol: Calendarul extragerilor pentru loteria bonurilor fiscale pe anul 2020 și rezultatele pentru fiecare extragere lunară a loteriei bonurilor fiscale ANAF
Data extragerii pe anul 2020 și rezultatul extragerilor
- 19 Ianuarie | 811 Lei din 30 Decembrie 2019
- 16 Februarie (participă bonurile fiscale emise în perioada 1-31 Ianuarie 2020. Puteți revendica premiile până pe 17 Martie ). Rezultat bon câștigător din 06 Ianuarie 2020. Valoare bonului 701 Lei. Din păcate iar a ieșit un bon cu valoare mare 🙁
- 22 Martie – 962 Lei din 10 Februarie 2020. Valoarea bonului a fost iar foarte mare 🙁
- 18 Aprilie – Nu a avut loc (loteria bonurilor fiscale este suspendată pe toată perioada stării de urgență)
- 17 Mai – Nu a avut loc (loteria bonurilor fiscale este suspendată)
- 21 Iunie – Nu a avut loc (loteria bonurilor fiscale este suspendată)
- Data reluării extragerilor Loteriei bonurilor fiscale se aprobă prin ordin al ministrului Finanțelor Publice. Din ce stim, loteria bonurilor ar trebui să se reia în termen de 90 de zile de la data încetării stării de urgență, adică pe 16 August 2020!
- 19 Iulie – Extragerea bonurilor aferentă lunii Iulie, nu a avut loc (loteria bonurilor fiscale este suspendată)
- 16 August 2020 – Valoare bon câștigător: 577 Lei din 4 Iulie 2020. Cred că bonul extras duminică 16 August 2020, a fost o dezamăgire pentru mulți. suma extrasă fiind foarte mare. Așteptăm cu toții o valoare rezonabilă, care să ne ofere șanse reale de câștig, nu de alta, dar nu știu câți din noi au bonuri de sute de lei.
Rezultate loteria bonurilor 20 Septembrie 2020
Duminică 20 Septembrie 2020 nu a mai avut loc o nouă extragere a loteriei bonurilor. Valoare bon câștigător: extragerea nu a avut loc, loteria bonurilor fiscale este suspendată
Extras din OUG 153 / 03.09.2020
Suspendarea extragerilor lunare și ocazionale ale Loteriei bonurilor fiscale, ținând cont de faptul că, la această dată, o parte dintre operatorii economici fie emit un număr redus de bonuri fiscale, întrucât se confruntă cu o scădere a cererii, fie nu emit bonuri fiscale întrucât activitatea le este restricționată, ca măsură de combatere a raspândirii SARS-CoV-2, astfel că, în continuare, Loteria bonurilor fiscale nu mai poate produce efectele scontate, iar în acest context, continuarea acestei măsuri ar genera cheltuirea nejustificată a resurselor bugetare
- Informație privind anunțul extragerii loteriei bonurilor fiscale din 20 Septembrie 2020. Referitor la informația privind valoarea bonului extras în 20.09.2020. Se pare că a intervenit o greșeală și v-am informat greșit. De obicei, ca să fiți primii care primiți rezultatele, încercăm să participăm la extragerile care au loc în studiourile loteriei române. Vineri când am vorbit cu cei de la departamentul de PR a loteriei ne-au spus doar că nu putem participa la extragere, atât. Am primit de la cineva un mesaj privind valoarea extragerii și se pare că am fost induși în eroare. Îmi cer scuze!
- Următoarea extragere: 18 Octombrie 2020 – conform OUG 153 din 3 Septembrie 2020, loteria bonurilor fiscale a fost suspendată și pe perioada stării de alertă, astfel că loteria bonurilor este suspendată definitiv anul acesta.
- 22 Noiembrie 2020 – suspendată conform OUG 153 / 03.09.2020
- 20 Decembrie 2020 – suspendată conform OUG 153 / 03.09.2020
Ce este loteria bonurilor fiscale?
Loteria ANAF, denumită și loteria bonurilor fiscale este singura loterie gratuită care premiază posesorii de bonuri fiscale. Loteria se organizează lunar, conform unui calendar dinainte stabilit.
Cu ocazia sărbătorilor, cum ar fi sărbătorile pascale sau cele de Crăciun, ANAF obișnuiește să organizeze trageri suplimentare. La aceste extrageri suplimentare, participă de obicei bonurile fiscale din ultimele șase luni. De aceea vă recomand să le păstrați cel puțin șase luni, chiar dacă aceastea au fost necâștigătoare la extragerea lunară.
Care sunt premiile acordate?
În fiecare lună, ANAF pune la dispoziție un fond de premii în valoare de 1 milion de lei. Se acordă maxim 100 de premii a câte 10.000 de lei fiecare. În cazul în care sunt mai puțin de 100 de revendicări, milionul de lei se împarte la numărul de bonuri fiscale câștigătoare depuse.
Ce se întâmplă dacă sunt mai mult de 100 de bonuri fiscale câștigătoare? În cazul în care sunt revendicate mai mult de 100 de câștiguri, loteria română, împreună cu ANAF vor organiza o a doua extragere care va desemna cei maxim 100 de câștigâtori. În acest caz, fiecare bon câștigător va primi un premiu de 10.000 de Lei. Revendicarea bonurilor fiscale se face într-un interval de 30 de zile de la data extragerii.
Bonurile fiscale câștigătoare se depun la orice unitate teritorială ANAF – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală iar plata câștigurilor se face în termen de 60 de zile de la expirarea termenului de revendicare a premiilor.
Pentru ca un bon fiscal să fie declarat câștigător, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
- bonul fiscal trebuie să fie emis de un aparat fiscal electronic
- sunt vizibile toate informațiile obligatorii, conform OUG nr.28/1999
- are valoarea în RON, conform extragerii – cu valoarea extrasă
- bonul fiscal a fost emis în ziua extrasă
- nu are înregistrat niciun cod de înregistrare fiscală a cumpărătorului (loteria bonurilor fiscale este adresată doar persoanelor fizice)
Salutare!!
Doresc transmiterea castigatorilor la fiecare extragere lunara a loteriei bonurilor fiscale .
Multumesc !
De unde aveti informatia cu extragerea din 20 septembrie ca nu este pe site-ul loteriei?
Deoarece mai participăm la extrageri, actualizăm rezultatele în timp real. De data aceasta se pare că aveți dreptate. Vineri când am vorbit la telefon cu cei de la PR, nu ne-au spus că s-au suspendat tragerile, ne-au comunicat doar că nu avem voie să participăm. Între timp, unul din colaboratorii noștri, ne-a trimis eronat informația, pe care am luat-o de bună. Se pare că loteria bonurilor a fost suspendată și pe perioada stării de alertă. Sperăm ca la reluarea acestora să se schimbe și metoda de acordare. S-a propus ca din cele 100 de premii, 80 să se acorde bonurilor fiscale emise cu o valoare de până la 99 Lei, iar un număr de 20 de premii să fie acordate bonurilor cu valoare între 100 și 999 Lei. Sper să se schimbe metoda de acordare, pentru că sincer, altfel nu cred că vom avea prea multe șanse să prindem vreun premiu prea curând. Îmi cer scuze personal de informația greșită și vreau să vă mulțumesc că ne-ați scris.
Multumesc de informatie. Nu stiam ca au suspendat iar loteria.
Buna seara,pot arunca bonurile anul acesta 2020….??As dori sa stiu daca in fiecare luna este extragere ?As dori,sa fiu informata la fiecare extragere lunara a loterie bonurile fiscale.Multumesc
Eu nu le-am mai păstrat. În acest moment sunt suspendate. Posibil să se reia în 2021. Cum aflăm ceva o să postăm aici
Sunt dezamăgită ?în primul rând din cauza sumelor mari care s-au tras (nu toți ne permitem să cheltuim atâția bani într-o zi) și, în al doilea rând, pentru că nu s-au mai efectuat extrageri. Sper ca totul să revină la normal și să vedem și extrageri mai mici. O zi frumoasă!
Se numește legea numerelor mari. Conform acestei legi, rezultatul mediu obținut se apropie tot mai mult de valoarea așteptată, cu cât experimentul se repetă de mai multe ori. Au spus că vor schimba modul de acordare al premiilor, astfel încât să existe două extrageri, una pentru valori mici și una pentru valori mari. Loteria bonurilor ar trebui să se reia împreună cu o campanie tv. Din păcate foarte multe persoane nu știu de această loterie. O zi frumoasă și dvs. Să aveți un an nou plin de împliniri! Toate cele bune! Remus
kestia asta cu bonurile fiscale pare-se că’i interesantă. .. io păstrez pe cât pot bonurile ca timbrele-ntr-un clasor ca sa zic așa .. . poate se ițește norocu’ te-miri-când 🙂