Rezultate loteria bonurilor fiscale 18 August 2019

1 min


bonuri-fiscale
0
(0)

Duminică 18 August 2019 are loc o nouă extragere a loteriei bonurilor fiscale ANAF. Sperăm ca măcare de data asta valoarea bonului fiscal câștigător să fie sub 100 de lei. Nu de alta, dar majoritatea dintre noi nu facem cumpărături cu valori ridicate, în plus scopul principal al loteriei a fost acela de a face cumpărătorii să ceară bon fiscal de la micii mari evazioniști.

Cei de la Ministerul Finanțelor publice au dat publicității o statistică prin care se arată că doar 10,17% din bonurile fiscale extrase până acum au avut o valoare de sub 100 de Lei. Mai exact, în perioada aprilie 2015 – iulie 2019 au avut loc un număr de 59 de extrageri , din acestea doar 6 dintre ele au avut valori cuprinse între 1 și 99.

Pe bune? Trebuia o statistică? Probabil cei care au inventat loteria bonurilor fiscale nu au auzit niciodată de Legea numerelor mari. Nu vreau să intru în polemici pe această temă, am scris destule articole despre motivele pentru care ANAF trebuie să schimbe sistemul de extragere a bonurilor fiscale.

Odată cu statistica a venit și proiectul de act normativ privind modificarea Ordonanței Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale.

Proiectul de act normativ cuprinde următoarele reglementări principale:

Schimbarea sistemului de selectare a valorii câștigătoare a bonului fiscal, acesta urmând a fi înlocuit cu două extrageri, o extragere a bonurilor fiscale cu o valoare cuprinsă între 1 și 99 și o a doua extragere pentru bonurile cu o valoare cuprinsă între 100 și 999.

Numărul de premii acordate va rămâne același, adică 100. Din totalul de 100 de câștigători , 80 de premii se vor distribui pentru bonurile câștigătoare aferente intervalului 1-99 și 20 de premii vor fi distribuite pentru recompensarea deținătorilor de bonuri fiscale câștigătoare din intervalul 100-999.

Valoare fiecărui premiu va rămâne neschimbat, fiecare câștigător având asigurat un premiu în valoare de minim 10.000 de lei.

Loteria bonurilor fiscale. Modificare importantă!

Conform proiectului, sunt eligibile să participe, numai bonurile fiscale emise de aparatele de marcat cu jurnal electronic. Atenție la bonurile primite de la comercianți, în principal la cei din târguri, piețe și magazinele sătești, posibil ca aceștia să nu emită bonuri cu aparate de marcat cu jurnal electronic, iar acestea să nu fie valabile.

Rezultate extragere loteria bonurilor ANAF – 18 August 2019

La extragerea din 18 August au fost desemnate câștigătoar bonurile fiscale cu o valoare de 841 Lei, emise în data de 7 Iulie 2019.

Cât de mult v-a plăcut acest articol?

Click pe steluțe pentru a vota articolul

Average rating 0 / 5. Vote count: 0

Nu există voturi până acum! Fii primul care votează!

Comentarii

comentarii


Remus Mohor

Mulțumim că ați ales să accesați proiectul W!K!

0 Comments

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *