Povestea lui Câtu

3 min


povestea lui catu

A fost odată într’un sat un băiat foarte lacom. Lumea din acel sat îl botezase Câtu. Adică cât avea dinainte tot mânca și dacă ar fi mai avut tot ar fi mâncat. Cât a fost holteiu, a dus-o cum a dus-o, dar a venit timpul să se’nsoare. Încotro s’o ia că fetele din satul său și din îmrejurimi, îi știeau urîtul obiceiu și nici nu voiau să audă despre el, dar amintrălea să-l ia de bărbat. A căutat, a colindat pe la multe fete, până când a făcut cu o fată dintr’un sat îndepărtat, unde nu se auzea de lăcomia lui.

A făcut nunta și după ce s’au cam liniștit lucrurile a început să-și practice obiceiul său.

Într’o seară s’au așezat cu toți la masă, căci nu erau decât trei: el, nevasta și cu mamă-sa, căci tată nu avea. Dar n’au apucat să guste din fiecare bucate și el a și poruncit nevestei să ridice masa zicând: „Arche, berche, care vă săturați, vă săturați, care nu să vă mai sature și Dumnezeu”.

Nevasta a rămas ca trăsnită, fiindcă am spus că nu-i știa obiceiul. Vrînd, nevrînd a ridicat masa.

Peste noapte Câtu avea obiceiul să mănânce toate bucatele gătite de a doua zi, satisfăcându-și pofta. Azi așa, mâine așa, nevastă-sa se lignise (slăbise) de foame și ne mai putând suferi acea viață urîtă s’a dus la tatăl său și i s’a spovedit.

– „Ia să văd și eu cele auzite și lasă-l pe mine că ți-l învăț eu minte !”

Au plecat și odată cu seara au ajuns și ei la Câtu. A brodit tocmai la masă. S’au așezat și ei să mănânce fiind tare osteniți. N’au apucat bine să guste bucatele și Câtu zise ca de obiceiu: „Arche, berche, care vă săturați, vă săturați, care nu să vă mai sature și Dumnezeu”.

Socrul n’a ascultat la cele spuse de ginerică și ș’a văzut de treabă înainte, spunând că el nu se scoală, până ce nu se va sătura. Nevastă-sa a prins curaj, n’a ridicat masa, ba mai mult a mâncat alături de tatăl său ca un lup hămesit de foame, până ce n’a mai rămas nimic prin străichini și oale.

Veni și vremea culcării și s’au culcat cu toți, socrul său rămânând peste noapte acolo, fiind departe.

Peste noapte Câtu a întrebat pe mamă-sa: „Ce mă fac că nu mai pot de foame, mor”. „Flăcăul maichii, du-te după sobă, că am oprit un putinei cu lapte și bea laptele acela. Până a bea laptele numai bine se coace turta din foc”.

Socru-su prefăcându-se că doarme aude cele vorbite. Se preface că iasă pe afară ca de obiceiu și îi varsă putineiul. Văzând pe cuscră-sa în vatră, se așează și el pe un scaun și începe să-i spue:

– „Ascultă cuscră ce vis frumos am visat eu. Se face că-mi împărțeam averea cu copii”. A pus mâna pe vătrai și a început să arate pe turta din foc, chipul în care și-a împărțit averea la copii, în timp ce îi povestea visul. Și n’a lăsat vătraiul din mână până nu a făcut tot una turta cu focul. Apoi s’a dus de s’a culcat.

Câtu nemai putând de chinul foamei a întrebat din nou pe mamă-sa: „Ce mai mănânc fa, că nu mai pot de foame ?”

Mamă-sa i-a zis; „Turta ne-a amestecat-o cu focul, dar dumi-te și mănâncă varză din grădină”.

Lui atât i-a trebuit și fuga pe ușe afară. Nu s’a oprit până în grădină, unde a și început să înghită la varză nemestecată. Socrul aude și de data aceasta cele vorbite și se face din nou că iasă afară. Pune mâna pe o prăjină, intră în grădină și începe să care în spinarea lui Câtu cu prăjina și să sumuță câinii pe el, prefăcându-se că nu-l cunoaște și că el are de a face cu vacile vecinului.

Văzând Câtu că nu mai e de glumă, a început să țipe cât îl lua gura. Când l’aude mamă-sa începe să strige la cuscră-su:

– „Lasă-l cuscre, că e Câtu” .

– „Vacile, vacile mâncară varza prefăcându-se că nu știe că nu știe cine e Câtu” .

– „E Câtu! E Câtu” – strigă mamă-sa” .

Neînțelegând ce vrea să zică cu vorba Câtu, zice și de data aceasta:

– „Câte sunt, câte nu sunt, că mâncară varza toată” .

Vai de pățania lui Câtu ! N’o fi mai spus-o el nici la naiba de rușine. De atunci lui Câtu i-a pierit lăcomia și mănâncă la masă cum se mănâncă, ca toți oamenii și o fi mâncând și astăzi dacă-o fi mai trăind.

Auzită de la D. Săndulescu și Gh. D. Păunescu. Frățilă Stoinești-Vâlcea. Cules de învățător Gh. Păunescu – Frățilă Vâlcea (aproximativ 1930-1936). Readus din istoria timpului pentru a bucura inima și sufletul cititorilor, de un neica nimeni în persoana lui Mohor Remus-George.


What's Your Reaction?

hate hate
0
hate
confused confused
0
confused
fail fail
0
fail
fun fun
0
fun
geeky geeky
0
geeky
love love
0
love
lol lol
0
lol
omg omg
0
omg
win win
0
win
Remus Mohor

Mulțumim că ați ales să accesați proiectul W!K!

0 Comments

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *