O naţiune vrednică prin puterile ei, prin inteligența ei, având o misiune hotărâtoare, în cea mai mare parte măcar a vieții ei istorice, a fost ținută în loc, cu toate forțele ei de viață, de incapacitatea de inițiativă, de incapacitatea de a lucru solidar, de incapacitatea de creațiune. Nu s’a creat nimic în țara acesta de la întemeierea României Mari. Am lichidat doar suferintele trecutului; nu s’a făcut opera pozitivă a viitorului.
Acesta este păcatul mare de pe urma căruia suferim cu toții.
Nu pe laturea materială se poate obține refacerea Statului român, ci pe laturea cea adâncă, intimă: prin sfântul suflet al acestei natii o putem ridica.
Toată viața noastră națională este numai elaborări de cultură si apoi realizări politice; elaborarea de cultură întâiu, realizarea politică pe urmă, însăși realizarea politică ținându-se prin torța culturală care se găsește în ea. Credeti d-v. că întemeierea Statului român s’a făcut cu un fel de decret , prin voința personală a unui om politic? Credeți d-v. că cele două țări, Moldova si Muntenia, s’a format România dintre Carpați și Dunăre prin ideile extraordinare ale unor fruntași în ordinea politică? Credeti d-v. că marele act al unirii celei mai mari părți dintre Români este produsul geniului unuia sau altuia ? Dar ferească Dumnezeu ! Înainte de toate, a fost acea adâncă transformare a sufletului nației, acea ridicare tot mai viguroasă a acestui suflet, acea pretenție de a înfăptui, imperioasă, cu neputință de înlăturat, pe care o prezintă tuturor membrilor unei generatii starea sufletească a acestei generații. Şi, dacă am incerca asa, am avea, fără îndoială. o altă Românie.
Oamenii sunt buni în această țară, ceiace e rău este sistemul. Cine va avea curajul, în propriul său partid, să-l rupă, acela va găsi calea cea bună pentru adunarea elementelor energice, a elementelor talentate, a elementelor oneste, care singure, pe baza învierii sufletului național si coordonării forțelor noastre luptătoare, poate să scape tara.
În această privință, în loc de un argument, să citez un exemplu dintr’o altă lume. Turcii n’au sfinți, au aşa-numiți „santoni”. „Şantonii” acestia sînt oa- meni cari pe vremuri au făcut fapte minunate. Sunt îngropați într’un loc înconjurat de toată venerația credincioșilor și ei țin ca la mormântul lor să stea aprinsă toată noaptea o candelă. Părerea este că această candelă nu se stinge de bătaia oricărui vânt. Dar, dacă o lasă cineva să se stingă, mortul iese din groapă și-l apucă de gât.
La mormântul trecutului nostru arde o candelă de cultură pe care n’o poate niciun vânt. Dar să băgați de seamă să nu stingă prin interesele d-v. și prin ambițiile d-v. candela cea veșnică, fiindcă atunci cultura româneasc e destul de tare ca să vie și să vă strângă de gât pe toți.
Nicolae Iorga – 1925
Acest articol a fost readus din negura timpului de subsemnatul Remus Mohor pentru a delecta inimile celor „puțini”. Vorbe, balade, povestiri și articole uitate, scrise cu pasiune de cei care nu mai sunt printre noi, oameni care și-au dedicat viața aranjării cu grijă a literelor pe hârtia de „print”.
0 Comments